luni, 17 ianuarie 2011

2010 a adus şi veşti bune pentru Timişoara

2010 a fost anul investiţiilor majore în Timişoara. Performanţa economică s-a considerat a fi relativ bună. În oraşul de pe Bega au avut loc evenimente care ne-au distras de la gândurile de criză: inaugurări, premii câştigate, proiecte finalizate, reabilitări.

Luna decembrie a anului trecut a adus 30 de autobuze nou-nouţe pentru RATT. Reabilitarea reţelei de canalizare din zona Pieţei Crucii şi de pe Strada Memorandului, deschiderea Sălii Baroce a Muzeului de Artă, inaugurarea Bastionului Theresia, inaugurarea celei mai mari piste de karting indoor din România la marginea oraşului sunt motive în plus să credem că anul 2010 nu a fost chiar atât de rău pentru Timişoara.

Banatu-i fruncea!

Bănăţenii se pot mândri şi în domeniul sportiv. Înotătorul Levente Revesz a reuşit să câştige cinci titluri naţionale şi o Cupă a României în nataţie şi powerlifting în mai puţin de o lună. Microbiştii au avut parte de o bucurie de mulţi ani cerşită. Poli Timişoara i-a învins pe dinamovişti la ei acasă.

Trebuie amintit şi faptul că amprenta Timişoarei va fi lăsată în toate cele 27 de state membre ale UE. Patru milioane de liceeni v-or ţine în mână agendele şcolare ce au designul copertei proiectat de timişoreanca Adelina Ardelean. Ea a câştigat locul 1 în faţa a 2000 de tineri europeni.

Daniela Boca, Gr. 1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu