luni, 11 ianuarie 2010

AVANSURILE LA LOCUL DE MUNCA


Pentru o femeie este destul de dificil să obtină un loc de muncă. Din păcate, hărtuirea sexuală este un motiv important care le determină pe reprezentantele sexului frumos să-si părăsească posturile, mai ales în momente cruciale ale carierei.
Experţii în materie de hărţuire sexuală au pentru femei o serie de sfaturi prin care pot evita avansurile nedorite.

Atentie la vestimentatie!

O primă recomandare este cu privire la vestimentatie, care trebuie să fie de culori închise, să exprime seriozitate şi să impună respect.

Doar problemele de muncă

Trebuie să adopti o manieră de lucru profesională, să nu împărtăşesti personalului masculin detalii din viaţa personală si intimă. Conversatiile între colegi trebuie să fie strict legate de problemele de muncă.
Conversatia despre familie, întâlnirea sau împrietenirea cu nevasta, întrebări în legătură cu soţia şi copiii sunt, de asemenea, alte trucuri prin intermediul cărora un bărbat poate fi tinut la distanţă. In acest fel i se aminteşte că are obligaţii.

Incă nu ai un iubit sau sot?

Crearea unui protector este un truc prin care poti evita avansurile. Adică inventează un prieten sau un sot, dacă nu ai deja unul, pentru a mentine dialogul la un nivel impersonal.

Fără întalniri sau favoruri!

Nu accepta invitatii la masă sau întâlniri care nu au ca scop discutarea problemelor de serviciu. Este important să nu ceri şi să nu accepti favoruri speciale, deoarece va trebui să respecti regula reciprocităţii.


FILIMON MIRELA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu